Aş fi vrut să locuiesc pe o corabie cu pânze. Să văd marea printr-un hublou. Să admir faruri şi să mă bucur când văd porturi. Să privesc apusuri nostalgice şi răsărituri melancolice. Să trândăvesc într-un hamac, cu un picior atârnându-mi leneş. Din când în când să ancorez într-un port. Şi să plec mai departe. Oriunde. Să trec pe lângă faruri. Către alte porturi…
M-aş mulţumi şi cu o casă din lemn şi cărămidă pe malul marii. Cu geamuri protejate de obloane. Cu bucata mea de plajă. “Ce-ai vrea să te faci când vei fi mare?” “Paznic de far” aş răspunde…
…Locuiesc într-un apartament de bloc, zugrăvit în culori pastel. Am corabia mea...pe un perete. Şi, deocamdată, visând la bucata mea de plajă pentru a ancora, mă mulţumesc cu acoperişurile Bucureştiului. Uneori este fascinant să privim în sus…sau în zare.
In rest… Nu mă cunosc. Mă tot descopăr. Nu sunt veşnic tristă. Nu gândesc, aşadar, într-una…