“Ah, ce nas ai! De ce trebuie tu mereu sa critici? De ce nu poti lauda?” ma intreaba ieri o colega in timp ce eu comentam o declaratie politica a unui demnitar. “Pai n-am ce sa laud…” incep eu sa ma justific… “Nu ti-ai pierdut feeling-ul de jurnalist!”, imi taie macaroana colega mea, iesind pe usa biroului. M-am simtit tare magulita de aceasta ultima remarca a sa…
Tocmai din acest motiv astazi m-am gandit la Marius Tuca. Omul care se identifica cu “Jurnalul National”. Si omul caruia eu ii datorez cariera mea de jurnalist.
Era un pusti pe vremea cand am aterizat in redactia sa. Iar eu eram un copil, in primul an de facultate. Un copil naiv, care credea ca o sa mute muntii daca scrie la ziar. Ca pune umarul la o schimbare in bine…era la inceputul lui 1995…
Nu pot spune acea vorba mare, ca Marius Tuca “a avut incredere in mine”. Nici macar nu ma stia. Si patru ani de zile cat am stat in redactia de la “Jurnalul” nu cred ca am avut ocazia sa “ne stim”. Marius Tuca, insa, a dat o sansa unor studenti care isi doreau foarte tare sa scrie. Si printre acesti studenti ma numaram si eu.
“Care veti rezista…mai vedem ce facem cu voi”, ne-a spus Tuca in prima zi cand am ajus la “JN”. “Care veti rezista”! Nu suna deloc imbucurator. Iar prima mea impresia despre Tuca nu era nici ea imbucuratoare: superior, ingamfat si mucalit. Si ironic. Cu timpul am vazut ca asa era el. Mucalit si ironic. Si nu era superior, ci doar usor misogin. O platosa de oltean.
Eu m-am incapatanat si am ramas in redactie. Am muncit vreo sase luni fara sa primesc vreun ban. Era bucuria si mandria ca ne vedem numele in ziar. Am si acum prima ancheta scrisa de mine. Si primele articloe...Din cei 30 de studenti cati am batut la usa “Jurnalului” in prima zi de practica, ddupa 6 luni nu mai eram decat 5. Ceilalti nu-si mai doreau sa ramana in presa...
Veneam dimineata, la 8.00, sa citesc ziarele. Imi placea mirosul de tiparitura proaspata. Si imi placea sa fiu eu prima care le deschidea. Apoi plecam pe teren, la vreun eveniment la care nu dorea sa se duca nimeni. Ma intorceam in redactie cu o placere nebuna. Stateam pana in creierii noptii. Imi notam tot ce vedeam, tot ce mi se parea important. Incet, incet, de la nivelul cel mai de jos, “de om bun la toate”, am trecut la sectia de anchete. Unde nu am stat mult, pentru ca am fost “furata” la “Politic”.
Dupa patru ani de stat la “JN” m-am dus la Tuca cu o oarecare teama. I-am spus ca vreau sa plec de la ziar, ca a venit momentul sa merg mai departe…bla, bla…Tuca s-a uitat la mine si mi-a zis sec: “Nu pleci nicaieri!” Si mi-a intors spatele si a plecat. M-am gandit ca i-am facut o impresie buna din punct de vedere profesional daca mi-a servit, pe tonul sau caracteristic- adica usor sictirit- aceasta replica. Am plecat pana la urma. Pentru ca, de felul meu, sunt tare incapatanata. Toata lumea mi-a spus atunci ca am sa regret plecarea de la JN. Eu imi doream sa lucrez la “Evenimentul Zilei”. Era un ziar cu mare greutate in acea perioada. Atunci mi s-a zis ca mai bine raman un pion esential la JN decat un ostean oarecare in armata EVZ. Dar eu nu am vrut sa ascult. Mi-am spus ca mai bine regret ce fac decat ce nu fac. Principiu de baza. Si am avut dreptate. Nu am regretat pasul facut nici o clipa.
Desi am plecat atunci de la “Jurnalul National”, Marius Tuca va ramane mereu omul caruia trebuie sa-I multumesc pentru ca mi-a oferit sansa de a deveni jurnalist.
Tocmai din acest motiv astazi m-am gandit la Marius Tuca. Omul care se identifica cu “Jurnalul National”. Si omul caruia eu ii datorez cariera mea de jurnalist.
Era un pusti pe vremea cand am aterizat in redactia sa. Iar eu eram un copil, in primul an de facultate. Un copil naiv, care credea ca o sa mute muntii daca scrie la ziar. Ca pune umarul la o schimbare in bine…era la inceputul lui 1995…
Nu pot spune acea vorba mare, ca Marius Tuca “a avut incredere in mine”. Nici macar nu ma stia. Si patru ani de zile cat am stat in redactia de la “Jurnalul” nu cred ca am avut ocazia sa “ne stim”. Marius Tuca, insa, a dat o sansa unor studenti care isi doreau foarte tare sa scrie. Si printre acesti studenti ma numaram si eu.
“Care veti rezista…mai vedem ce facem cu voi”, ne-a spus Tuca in prima zi cand am ajus la “JN”. “Care veti rezista”! Nu suna deloc imbucurator. Iar prima mea impresia despre Tuca nu era nici ea imbucuratoare: superior, ingamfat si mucalit. Si ironic. Cu timpul am vazut ca asa era el. Mucalit si ironic. Si nu era superior, ci doar usor misogin. O platosa de oltean.
Eu m-am incapatanat si am ramas in redactie. Am muncit vreo sase luni fara sa primesc vreun ban. Era bucuria si mandria ca ne vedem numele in ziar. Am si acum prima ancheta scrisa de mine. Si primele articloe...Din cei 30 de studenti cati am batut la usa “Jurnalului” in prima zi de practica, ddupa 6 luni nu mai eram decat 5. Ceilalti nu-si mai doreau sa ramana in presa...
Veneam dimineata, la 8.00, sa citesc ziarele. Imi placea mirosul de tiparitura proaspata. Si imi placea sa fiu eu prima care le deschidea. Apoi plecam pe teren, la vreun eveniment la care nu dorea sa se duca nimeni. Ma intorceam in redactie cu o placere nebuna. Stateam pana in creierii noptii. Imi notam tot ce vedeam, tot ce mi se parea important. Incet, incet, de la nivelul cel mai de jos, “de om bun la toate”, am trecut la sectia de anchete. Unde nu am stat mult, pentru ca am fost “furata” la “Politic”.
Dupa patru ani de stat la “JN” m-am dus la Tuca cu o oarecare teama. I-am spus ca vreau sa plec de la ziar, ca a venit momentul sa merg mai departe…bla, bla…Tuca s-a uitat la mine si mi-a zis sec: “Nu pleci nicaieri!” Si mi-a intors spatele si a plecat. M-am gandit ca i-am facut o impresie buna din punct de vedere profesional daca mi-a servit, pe tonul sau caracteristic- adica usor sictirit- aceasta replica. Am plecat pana la urma. Pentru ca, de felul meu, sunt tare incapatanata. Toata lumea mi-a spus atunci ca am sa regret plecarea de la JN. Eu imi doream sa lucrez la “Evenimentul Zilei”. Era un ziar cu mare greutate in acea perioada. Atunci mi s-a zis ca mai bine raman un pion esential la JN decat un ostean oarecare in armata EVZ. Dar eu nu am vrut sa ascult. Mi-am spus ca mai bine regret ce fac decat ce nu fac. Principiu de baza. Si am avut dreptate. Nu am regretat pasul facut nici o clipa.
Desi am plecat atunci de la “Jurnalul National”, Marius Tuca va ramane mereu omul caruia trebuie sa-I multumesc pentru ca mi-a oferit sansa de a deveni jurnalist.
12 comentarii:
urmaresc de ceva timp postarile tale despre oamenii care te-au marcat in vreun fel si am un singur gand: "trebuie sa fii fericita pentru ca stii sa fii recunoscatoare oamenilor". E o ceva atat de simplu si totusi atat de putini oameni spun: "frate, multumesc pentru...", "te admir pentru..."
Eu te admir pentru ca detii secretul fericirii (sau parti din el) si-ti multumesc ca imparti si cu noi :)
@Kmi- esti mult prea draguta. Nu stiu daca asta e secretul fericirii ... pentru mine e doar o chestie de bun simt, invatata in aia 7 ani d-acasa. ::)))
Iti multumesc mult...
eu zic/simt ca e :)
Nu tre' sa multumesti pt nimic. I'll be around to improve my knowledge ;)
Frumoase amintiri... :)
BOG
Teo ai iesit din presa? Unde te'ai retras? Cum se numeste insula ta?
@Radu- am iesit de ceva vreme...:)))
dar, cum spui tu, "jurnalist pe viata si pe moarte" :) imi place...
insula mea? nu e chiar insula mea...e doar o trecere.
Cand ne intalnim, iti povestesc :)
Teo, ceea ce ti-a spus kmi ti-as fi spus si eu. Deci e valabil. Si ma bucur ca mai sunt oameni, in aceasta societate alandala, care-si amintesc de cei 7 ani de acasa!
Simt ca-ti este dor de presa! Chiar n-ai mai vrea sa incerci? Imi poti raspunde si pe mail, la adresa simona_ionescu2002@yahoo.com
ideea e ca odata ce ai scris nu poti sa mai iesi din "cerc". devine inchis ... iar cerneala ramane in sange.
@Andress- cerneala DEVINE sange :)
despre Florin, nimic? Ma gandesc ca multi se vor soca cand vor afla cum este el, de fapt. :)
Deci astea au fost inceputurile tale! Frumoase povesti! Te invidiez. Mai greu e dupa ce iesi, ca iti umbla mainile fara sa iti dai seama, ma gandesc ca nu esti tocmai fericita cand te gandesti la asta. Sau gresesc?
http://14februariehug.blogspot.com/
Trimiteţi un comentariu