Parcul iubirii mele. Ploaia care ne-a prins acolo, in timp ce chiuleam de la o ora plictisitoare de istorie, in liceu, a fost de bun augur. Iubirea dureaza, inca.
Banca pe care am stat atunci, adapostiti sub o streasina, nu mai exista. Dar ce conteaza?
Gradina Ioanid ramane un loc drag. Si se afla la doi pasi de cealalta gradina draga, a copilariei, Gradina Icoanei. Si sa mai zic ca nu cred in destin…
Gradina Braslea. Asa se numea intre anii 1830-1860, Gradina Ioanid. O "gradina de margine de oras unde se faceau petrecerile, unde mergea lumea sa chefuiasca, unde se intalneau amorezatii si unde cantau printre tufisuri lautarii". Asa o descria Constantin Bacalbasa in “Bucurescii de altadata”. De altfel, terenul se afla in apropierea gropii de gunoi.
Terenul cu pricina a fost cumparat de librarul Gheorghe Ioanid. A plantat aici pomi fructiferi, legume si zarzavaturi. De la el a ramas si numele parcului. Firesc, nu?
Primele lucrari de sistematizare a zonei au avut loc in 1872. Primaria a decis amenajarea unei gradini pe maidanul Icoanei, desecarea baltii Bucurestoaiei. Totul a luat o noua fata in momentul in care s-a terminat construirea Scolii Centrale de fete (intre 1889-1891). Numita, mult mai tarziu, "Zoia Kosmodemianskaia" si revenita, dupa revolutie la denumirea de “Scoala Centrala”, dar avand clase mixte. ( Este locul unde eu am facut liceul.)
Pana in 1910, in zona fostei livezi Ioanid, care se afla intre Strazile Polona, Dumbrava Rosie, Aurel Vlaicu si Bulevardul Dacia, s-a construit un ansamblu rezidential, format din 25 de locuinte luxoase. Era, de fapt, un proiect al administratiei de atunci a Bucurestiului, numit "Blocul de Vile si Gradina Publica Ioanid". Vilele cu pricina se vad si acum. Sunt opere de arta ale unor arhitecti renumiti din acea vreme: Ion D. Berindei, Ion I. Berindei, Grigore Cerchez, E. Doneaud, Paul Smarandescu, Dimitrie Harjeu, Jean Monda, Horia Creanga. Daca am scapat pe vreunul, scuze. Acum, aceasta zona este cunoscuta drept “zona ambasadelor”.
Nu ma pricep la arhitectura, dar stiu ca I.D. Berindei este cel care a realizat, in primul deceniu al secolului 20, planurile pentru Palatul Culturii din Iasi. Si este cel care a lucrat la proiectul “Parcului National” din nordul Bucurestiului, adica actualul Parc Herastrau. Astea printre multe altele.
Intotdeauna in Parcul Ioanid m-a fermecat lacul din mijloc. Cu stanci frumos aranjate…Cu un podulet elegant, cu margini ce imita crengile groase ale copacilor. De fapt, cred ca asta chiar au fost la origini, niste crengi, ulterior cimentate pentru a oferi mai multa siguranta. Exista si foisorul unde, la inceputurile parcului, canta fanfara. Eu nu am vazut-o niciodata.
Si mai exista porumbeii. Nu stiu ce-I atrage in grupuri asa mari. In Gradina Icoanei, de exemplu, nu i-am vazut niciodata asa. Aici, in Ioanid, au fost mereu. Poate si pentru ca este mai mare decat Icoanei.
Banca pe care am stat atunci, adapostiti sub o streasina, nu mai exista. Dar ce conteaza?
Gradina Ioanid ramane un loc drag. Si se afla la doi pasi de cealalta gradina draga, a copilariei, Gradina Icoanei. Si sa mai zic ca nu cred in destin…
Gradina Braslea. Asa se numea intre anii 1830-1860, Gradina Ioanid. O "gradina de margine de oras unde se faceau petrecerile, unde mergea lumea sa chefuiasca, unde se intalneau amorezatii si unde cantau printre tufisuri lautarii". Asa o descria Constantin Bacalbasa in “Bucurescii de altadata”. De altfel, terenul se afla in apropierea gropii de gunoi.
Terenul cu pricina a fost cumparat de librarul Gheorghe Ioanid. A plantat aici pomi fructiferi, legume si zarzavaturi. De la el a ramas si numele parcului. Firesc, nu?
Primele lucrari de sistematizare a zonei au avut loc in 1872. Primaria a decis amenajarea unei gradini pe maidanul Icoanei, desecarea baltii Bucurestoaiei. Totul a luat o noua fata in momentul in care s-a terminat construirea Scolii Centrale de fete (intre 1889-1891). Numita, mult mai tarziu, "Zoia Kosmodemianskaia" si revenita, dupa revolutie la denumirea de “Scoala Centrala”, dar avand clase mixte. ( Este locul unde eu am facut liceul.)
Pana in 1910, in zona fostei livezi Ioanid, care se afla intre Strazile Polona, Dumbrava Rosie, Aurel Vlaicu si Bulevardul Dacia, s-a construit un ansamblu rezidential, format din 25 de locuinte luxoase. Era, de fapt, un proiect al administratiei de atunci a Bucurestiului, numit "Blocul de Vile si Gradina Publica Ioanid". Vilele cu pricina se vad si acum. Sunt opere de arta ale unor arhitecti renumiti din acea vreme: Ion D. Berindei, Ion I. Berindei, Grigore Cerchez, E. Doneaud, Paul Smarandescu, Dimitrie Harjeu, Jean Monda, Horia Creanga. Daca am scapat pe vreunul, scuze. Acum, aceasta zona este cunoscuta drept “zona ambasadelor”.
Nu ma pricep la arhitectura, dar stiu ca I.D. Berindei este cel care a realizat, in primul deceniu al secolului 20, planurile pentru Palatul Culturii din Iasi. Si este cel care a lucrat la proiectul “Parcului National” din nordul Bucurestiului, adica actualul Parc Herastrau. Astea printre multe altele.
Intotdeauna in Parcul Ioanid m-a fermecat lacul din mijloc. Cu stanci frumos aranjate…Cu un podulet elegant, cu margini ce imita crengile groase ale copacilor. De fapt, cred ca asta chiar au fost la origini, niste crengi, ulterior cimentate pentru a oferi mai multa siguranta. Exista si foisorul unde, la inceputurile parcului, canta fanfara. Eu nu am vazut-o niciodata.
Si mai exista porumbeii. Nu stiu ce-I atrage in grupuri asa mari. In Gradina Icoanei, de exemplu, nu i-am vazut niciodata asa. Aici, in Ioanid, au fost mereu. Poate si pentru ca este mai mare decat Icoanei.
In adolescenta habar n-aveam ca parcul iubirii mele a fost proiectat dupa tiparul scuarurilor englezesti si al parcurilor frantuzesti.
Pentru mine, Gradina Ioanid nu va fi niciodata “Parcul Ion Voicu”. Iar statuia lui Ion Voicu, menita sa legitimeze numele parcului, mi-a distrus banca iubirii mele. Dar asta nu conteaza decat pentru mine si omul meu. Insa, statuia cu pricina, din marmura neagra, a uratit parcul. Si nu inteleg de ce trebuie sa redenumim parcurile, in loc sa le lasam cu numele dintr-o epoca buna pentru Bucuresti?
Imi doresc niste autoritati care sa treaca prin filtrul gandirii lor astfel de decizii. Niste oameni cu simt estetic. Capabili sa imbine practicul cu esteticul, fara a distruge ramasitele unei epoci spre care tot mai multi dintre noi privesc ca la epoca de glorie a Bucurestiului. Nici macar comunistii nu au reusit sa stearga numele Parcului Ioanid. De ce sa-l stergem acum?
8 comentarii:
lucrurile merg atat de prost incat nu ar mai trebui sa ne mire nimik. totusi noi ne miram ... asta deoarece ne pasa. cred ca pana la urma singurul lucru care ne ramane este sa speram ... sa speram la mai bine. sa nu mai avem impresia ca romania e a noastra cand de fapt ne este furata ...
Hm... Am trecut şi pe aici, n-aş vrea să mai precizez contextul...
Eu aşa am crezut că e, Parcul Ion Voicu, acum aflu că istoria e mai complicată şi că, în copilărie, se numea altfel...
@Andress- cand nu am sa ma mai revolt inseamna ca am renuntat sa mai cred ca se poate ca lucrurile sa mearga. Daca s-a putut acum 100 de ani, de ce sa nu se mai poata din nou? Inca mai cred...
@Vania- Ioanidul a crescut impreuna cu Bucurestiul...
dar ma bucur ca ai aflat ceva nou de la mine :))
Inspirat de Ioanid, am terminat şi Scufiţa roşie...
@Vania- am citit:)
Astept sa vad ce urmeaza. Si sa aflu cine era lupu din povestea cu Scufita
Te felicit pentru frumosul post. Parcul Ioanid, parcul copilariei tatalui meu. Locuia pe Aurel Vlaicu si avea o multime de prieteni pe Eminescu, Dacia, Dumbrava Rosie, Tunari,Olga Bancic, Polona. Cu totii dupa orele de scoala petreceau cele mai frumoase clipe stand de vorba pe cateva banci din zona lacului. Nici nu stiam ca acum se numeste Ion Voicu. Pacat, mare pacat.Imi intreb tatal de ce Ion Voicu? La intrarea dinspre Aurel Vlaicu, prima casa, era casa lui Voicu care avea vedere chiar spre lac si podul cu ramuri de copac. Avand in vedere ca Madalin a fost ani de zile in parlament, a reusit in memoria batranului sa schimbe denumirea si sa ridice si un bust. Pentru orice bucurestean, parcul, tot Ioanid se va numi.
@Andrei- multumesc.
Culmea! Si eu am locuit cu ai mei, pana in 1986, tot pe Aurel Vlaicu.
Da, stiam ca in apropierea parcului a stat Ion Voicu...dar asta nu justifica schimbarea numelui gradinii....ma gandesc ca se putea face un colt de iarba verde oriunde in zona si sa aiba acest nume...ma rog, oricum, ai dreptate, pentru cei mai multi bucuresteni va ramane tot parcul Ioanid.
Trimiteţi un comentariu